Astazi am sa tac…
N-am sa-mi pot opri gandurile sa ma invaluie, n-am sa pot pune stavila tristetii dar am sa tac… Am sa intru in tacere si am sa stau acolo pana pansez ranile…
Si stiu ca va veni si ziua cand voi reusi sa nu mai gasesc in tacere aliatul meu, sa nu ma mai invalui in mantia tristetii…
Sunt trista si depresiva, stiu, nu trebuie sa-mi spuneti… Sunt fatalista si nu vad finalitatea desi imi este foarte clara.
M-am intrebat mereu daca tine de educatie sau de structura mea umana. Multa vreme i-am acuzat pe ai mei ca am crescut cu prea mult bun simt si teama de Dumnezeu, incet, incet am ajuns la concluzia ca mai impacata sunt asa cum m-au crescut decat daca as fi batut cu pumnul in masa si in sufletul celor de langa mine.
Betele si pietrele pot rupe oase, dar cuvintele ne rup inimile… si stiu foarte bine ca Inima are compasiune. Ea intelege orice. Si Iarta. Accepta si nu se teme niciodata…
Mie insa mi-e teama… de mine in primul rand, de singuratate, de tristete, de suferinta… Le voi depasi insa…
Spuneam ca tac… si am scris… ma opresc si pentru tot restul zilei voi fi in liniste cu mine si cu gandurile mele…
O zi buna tuturor, oriunde v-ati afla…
Miriamroom's Blog 