Revedere…20 de ani

Au trecut aproape 2 saptamani de la revederea de 20 de ani de la terminarea liceului…Nostalgica, emotionanata si plina de bucurie…

Am revazut sala de clasa dupa 20 de ani, m-am vazut eleva in banca de la geam si cand am fost intrebata daca imi amintesc cu cine am stat in banca, am avut o clipa de ezitare…s-au sters atat de multe din mintea mea, voit sau nevoit, nu stiu…Mi-a facut placere sa mi revad colegii si cativa din profesori. Am vazut catalogul si m-am speriat: notele erau atat de mici comparativ cu ce note se dau acum, si Doamne, ce mai invatam!!! Ne-am adus aminte de chinul orelor de sport cand alergam ca disperatii, saream la groapa cu nisp si la cal :)) oare elevii de acum mai fac asa ceva??
Liceul pare batran, mai ales ca nu stiu cine, si chiar m-ar interesa sa vad ce „minte luminata” a luat aceasta decizie, s-au taiat magnoliile din fata liceului…curtea pare pustie si goala…trista…Oare se stia ca magnoliile din Radauti sunt cele mai nordice magnolii in tara??? Cu siguranta nu a inteles nimeni asta si nu a contat (acum am sa ma gandesc ca magnolia din curtea mamei e cea mai nordica magnolie :)). A fost o sambata frumoasa, cu soare, noi nu mai eram atat de tineri, dar sufletele erau aceleasi de liceeni…aici, o parte din cea mai frumoasa a vietii s-a scris…
Stiam, dar in aceasta zi mi s-a confirmat ca „acasa” e in Bucovina, ca acasa e sufletul meu, ca gandesc si simt bucovineste, desi sunt departe de casa…
Drumul e lung pana acolo, aglomerat si daca mai prinzi si o zi cu soare puternic (cu 30 de grade in mai, cum am prins noi) poti sa te inarmezi cu foarte multa rabdare. Important este insa scopul, care a meritat tot efortul!

Am revazut oameni pe care nu-i mai vazusem de 20 de ani, oameni alaturi de care am petrecut vremuri frumoase…sunt generatia care a prins jumatate de liceu pe vremea lui Ceausescu si jumatate dupa…sunt cred, printre ultimii care au gustat viata de liceu cu savoarea a ceea ce a fost interzis si redescoperit cu candoare, sunt generatia celor care fumau in toaleta din curte in timp ce unul „statea de sase”, sunt generatia in care chiuleam timid, toata clasa, ca nu cumva sa nu ni se puna absente, a celor care nu aveam telefoane mobile pentru sms-uri ci trimteam biletele din clasa in clasa…Sunt generatia care a pasit timid si a gustat din libertatea lui decembrie ’89, a primului Craciun in care am putut colinda fara teama…
Suntem generatia lui 1991 din care 11 suntem medici, 6 suntem profesori, restul economisti, matematicieni, arhitecti, infoematicieni si multi liber profesionisti, si ironia sortii…nu avem nici un avocat printre noi…
A fost frumos…a trecut…au ramas amintirile…nostalgice…

Vor trece inca 10 si inca 10 ani la rand si sper ca si la revederile ulterioare sa putem bifa pentru fiecare „Prezent” chiar daca la distanta sau pe nevazute…sper din toata inima, cat mai mult, sa putem sa fim toti, sa nu fim nevoiti, pentru nimeni, sa ne ridicam in picioare si sa vorbim la trecut…

Din domnii profesori, am revazut cu drag pe domnul de mate, pe Bote, care are aceeasi figura distinsa si intransigenta (cred ca mi-ar da cu acelasi sange rece 4 in teza sau 2 la tema de acasa :)), pe doamna de franceza Bailicenco (nu-mi amintesc decat ca-mi era groaza de ora de franceza), pe domnul de sport, simpaticul domn Cretu, care ne-a chinuit 4 ani de zile si care e convins ca suntem frumoase datorita orelor de educatie fizica :)…pe domnul Craciun, de economie (ce nu mi-a placut materia asta) l-am regasit glumet asa cum il stiam…Emotionati vizibil, ca si noi de altfel, ne-am amintit si de domnii profesori ce au plecat in alta lume pentru a educa si acolo…Multumim doamnelor si domnilor pentru tot, pentru cei care suntem astazi!! ma inclin in fata voastra!!

As da inapoi 4 ani din viata pentru a fi licean, dar liceanul de acum 24 de ani…nu as vrea acum…atunci as vrea sa ma intorc, in timpul acela, al anilor 1987 – 1991…

La revedere, dragilor, la dulce revedere peste inca 10 ani!
Inchid cufarul, zavorasc amintirile acolo, sa nu se altereze de ganduri, stres si oboseala!! Le vreau intacte, la batranete, sa pot savura povestind nepotilor: „pe vremea mea…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s